Ghid de redactare

Recomandări pentru elaborarea şi redactarea
lucrărilor prezentate la Conferinţele RoCHI


Introducere

Redactarea unei lucrări ştiinţifice implică un efort considerabil. De aceea, am pregătit câteva recomandări care vă pot fi utile în pregătirea lucrărilor pentru conferinţele RoCHI.

Conceperea şi redactarea unei lucrări ştiinţifice înseamnă un efort considerabil şi o grijă specială pentru a prezenta contribuţia dvs. într-o manieră care vă garantează acceptarea şi publicarea lucrării. Aceasta cu atât mai mult cu cât rezultatele muncii dvs. pot însemna o potenţială contribuţie valoroasă la domeniul HCI, care vă pot aduce un plus de credit ştiinţific şi profesional şi, în acelaşi timp, pot oferi cunoştinţe şi idei valoroase potenţialilor cititori.

Similar altor conferinţe de înalt nivel ştiinţific, RoCHI apelează la un grup de evaluatori pentru a selecta cele mai bune dintre lucrările propuse. Lucrarea dvs. va face obiectul unui proces de evaluare la care participă trei sau mai mulţi experţi români în domeniul HCI. Procesul prin care este selectat grupul de evaluatorii, precum şi modul de evaluare al lucrărilor respectă metodologia utilizată în cadrul conferinţelor CHI (ex. CHI2007) organizate de ACM. De-a lungul anilor, această metodologie a fost permanent rafinată şi ameliorată, astfel încât să ofere o evaluare cât mai corectă a lucrărilor înregistrate.

La rândul lor, evaluatorii primesc instrucţiuni detaliate privind modul de realizare al procesului de evaluare. Aceste instrucţiuni sunt consistente cu instrucţiunile pe care le-aţi primit în apelul de participare, instrucţiunile cu privire la formatul de publicare pentru conferinţele RoCHI, precum şi cu recomandările prezentate în acest ghid.

Formularul de evaluare

Începem acest ghid cu o scurtă analiză a formularului utilizat de evaluatori pentru a prezenta recenzia lucrării dvs.

Sperăm că familiarizarea cu întrebările din formularul de evaluare vă pot ajuta să decideţi ce anume să includeţi, sau pe ce anume să puneţi accent în lucrarea dvs. Iată la ce se referă cele şase categorii de întrebări:

  1. Evaluarea generală a lucrării, porneşte de la 5 (nota maximă, acceptare fermă) până la 1 (scăzut, respingerea lucrării). Lucrările ale căror contribuţie este considerată semnificativă şi nu conţin erori importante sunt notate cu 4 sau 5.
  2. Auto-evaluarea experienţei evaluatorului în problematica lucrării, se realizează pe o scală de la 4 (experienţă în domeniul lucrării) la 1 (nefamiliar cu domeniul). Auto-aprecierea propriei experienţe este utilă membrilor comitetului ştiinţific atunci când trebuie decidă cu privire la eventuale puncte de vedere conflictuale în evaluarea lucrărilor.
  3. Contribuţia pentru HCI a lucrării analizate este sintetizată de către evaluator în câteva propoziţii. Aceasta oferă Comitetului ştiinţific o bază de apreciere a relevanţei ştiinţifice a lucrării, având în vedere şi gradul în care evaluatorii sunt de acord cu privire la acest aspect.
  4. Recenzia (evaluarea) lucrării, solicită evaluatorului un punct de vedere cu privire la următoarele aspecte: situaţia existentă în domeniu; relevanta si importanta lucrării pentru teoria şi practica HCI; calitatea ştiinţifică şi tehnică a lucrării, încrederea cu care pot fi utilizate rezultatele prezentate; noutatea ideilor, a abordărilor şi soluţiilor prezentate.
  5. Sugestiile evaluatorului în vederea ameliorării calităţii textului pot viza atât conţinutul lucrării (mod de structurare, reducere, completarea textului), cât şi modul de redactare (claritate, utilizare diacritice), prezentarea figurilor (lizibilitate, referire în text), completitudinea şi consistenţa referinţelor, respectarea formatului RoCHI, inclusiv lungimea lucrării.
  6. În final, evaluatorii pot adăuga alte comentarii pentru autor, precum şi comentarii adresate direct Comitetului ştiinţific.

Evaluarea fiecărei lucrări este anonimă. Pentru a obţine o evaluare cât mai bună a lucrării dvs. trebuie să aveţi permanent în vedere punctele c, d, e amintite mai sus. Vom reveni asupra acestor aspecte lor în secţiunile următoare.

Contribuţia lucrării

Evaluatorii lucrării dvs. vor fi rugaţi să analizeze măsura în care lucrarea aduce o contribuţie semnificativă în domeniul său de referinţă, beneficiul potenţial pe care cititorii dvs. îl pot obţine din aceste rezultate, validitatea şi originalitatea cercetării dvs. Dintre toate acestea, contribuţia şi semnificaţia lucrării sunt criteriile de evaluare cele mai importante. Ne dorim ca lucrările prezentate la RoCHI să contribuie în mod clar şi semnificativ la dezvoltarea domeniului HCI în România. De aceea, atât pentru participanţii la conferinţă, cât şi pentru cititorii volumului de lucrări al conferinţei, lucrarea dvs. trebuie să ofere elemente de noutate, să facă un pas înainte faţă de informaţiile deja prezentate în alte lucrări de specialitate.

HCI este un domeniu foarte larg şi, ca urmare, este deschis unei game foarte largi de posibile contribuţii.

Contribuţia dvs. poate fi prezentată ca lucrare extinsă, lucrare normală sau rezumat extins şi trebuie clar precizată atât în rezumatul lucrării, cât şi în textul lucrării în sine, punând accent asupra semnificaţiei sale pentru domeniul HCI.

Lucrarea sau rezumatul extins pot prezenta aspecte privind teoria şi practica HCI: rezultate ale unor studii de teren sau cercetări experimentale, studii de caz; analize ale unor aspecte teoretice ale HCI, teorii sau modele; de asemenea, pot fi prezentate experienţe practice în proiectarea sistemelor interactive, noi modele şi instrumente software destinate proiectării interfeţelor om-calculator etc. Chiar dacă lista de mai sus nu este exhaustivă, ea cuprinde multe dintre tipurile de contribuţii prezentate la ediţiile anterioare ale RoCHI.

Este important să reţineţi că lucrarea dvs. trebuie să se concentreze pe prezentarea uneia dintre aceste tipuri de contribuţii, oferind o prezentare bine argumentată a temei alese.

Uneori este dificil să rezistăm tentaţiei de a prezenta în aceeaşi lucrare mai multe probleme simultan (de exemplu, o nouă interfaţă, plus metoda de evaluare a acesteia). Totuşi, trebuie să aveţi în vedere faptul că o astfel de abordare poate crea confuzie şi cititorii vor avea dificultăţi în a înţelege care este subiectul principal al lucrării. Mai mult, într-un spaţiu limitat la maximum 5000 de cuvinte este dificil să fie prezentate clar şi argumentat mai multe teme. De aceea, dacă timpul vă permite, este preferabil să înscrieţi contribuţiile dvs. ca lucrări separate la RoCHI.

Ce oferă cititorului lucrarea dvs.

Pentru participanţii la RoCHI, cât şi pentru cititorii volumului de lucrări, contribuţia dvs. trebuie să ofere un beneficiu clar. De exemplu, dacă lucrarea dvs. prezintă o nouă tehnică de interacţiune pentru ecrane de dimensiuni mici, ea ar putea fi interesantă pentru persoanele care lucrează în dezvoltarea de noi dispozitive mobile. Un studiu de caz care descrie modul în care aţi dezvoltat un produs interactiv, poate fi un material didactic interesant pentru acele persoane implicate în educaţia HCI.

Beneficiul pe care lucrarea dvs. îl oferă publicului ţintă este unul dintre criteriile majore avute în vedere de evaluatori. De aceea, în elaborarea lucrării trebuie să aveţi permanent în vedere categoria de cititori căreia vă adresaţi şi beneficiile potenţiale oferite de lectura acestei lucrări. De asemenea, trebuie să vă gândiţi cu ce tip de probleme se pot confrunta cititorii dvs. şi în ce mod această lucrarea le poate oferi o soluţie. Ca urmare, trebuie să vă asiguraţi că lucrarea prezintă suficient de detaliat contribuţia dvs., astfel încât beneficiul cititorului să fie maxim.

Validitatea rezultatelor

Validitatea rezultatelor prezentate în lucrarea dvs. trebuie susţinută în mod adecvat de argumente bine justificate, date, analize, evaluări, astfel încât cititorului să îi fie clar în ce măsură poate să aibă încredere în ideile pe care le prezentaţi. La rândul lor, evaluatorii vor face o apreciere asupra validităţii rezultatelor prezentate.

Demonstrarea validităţii este unul dintre aspectele cele mai sensibile ale redactării unei lucrări ştiinţifice. De cele mai multe ori, motivele evaluatorilor pentru a respinge o lucrare se referă la aspectele de validitate şi mai puţin la contribuţia în sine. Din acest motiv, este riscant să amânaţi până în ultimul moment luarea în considere a aspectelor privind validitatea (de exemplu, evaluarea design-ului unei interfeţe). Din contră, aceste aspecte trebuie avute în vedere chiar în momentul în care vă planificaţi munca: practic, trebuie să vă gândiţi în ce mod veţi demonstra validitatea contribuţiei dvs., cu mult timp înainte de a vă angaja în scrierea unei lucrări.

Există mai multe modalităţi de a face acest lucru; în principal, ele se referă la două aspecte:

  • Arătaţi că aţi folosit metode suficient de robuste pentru obţine rezultatele prezentate;
  • Realizaţi o auto-evaluare a contribuţiei dvs., care să ofere argumente şi un suport suficient de solid pentru validitatea acesteia.

Modul în care demonstraţi validitatea datelor prezentate este alegerea dvs. şi depinde de tipul de contribuţie pentru care aţi optat.

Dacă lucrarea dvs. prezintă rezultate empirice, obţinute pe baza analizei unor date experimentale, atunci, veţi demonstra probabil validitatea „metodelor” folosite arătând că experimentul a fost bine proiectat, iar în analiza datelor aţi utilizat metodele cele mai potrivite. Pe de altă parte, dacă contribuţia dvs. se referă la proiectarea unei noi interfeţe, la o nouă tehnică de interacţiune sau la un instrument de proiectare, atunci probabil că vă veţi referi la validitatea „evaluării” prin care a fost testată şi demonstrată eficienţa tehnicii de lucru propuse.

Mai mult decât atât, numai dvs. sunteţi în măsură să decideţi cât de departe doriţi să mergeţi în demonstrarea validităţii şi cât de riguros va fi acest demers. Să presupunem de exemplu că aţi dezvoltat un nou tip de meniu, care permite reducerea erorilor în selectarea opţiunile din meniu; în acest caz, probabil veţi realiza un experiment riguros pentru a evalua comparativ ratele erorilor produse în utilizarea unor tipuri diferite de meniuri. Dacă contribuţia dvs. vizează dezvoltarea unui nou sistem de suport pentru activităţi colaborative, veţi opta probabil pentru evaluarea sistemului în condiţii reale, cerând unui grup de utilizatori să realizeze o sarcină dată şi observând în ce mod sistemul ajută, sau din contră, pune probleme specifice în realizarea sarcinii. Oricare dintre aceste tipuri de evaluare sunt utilizate în primul rând pentru a ne convinge pe noi înşine că rezultatul muncii noastre poate oferi beneficii comunităţii HCI; cu atât mai mult, ele pot fi adoptate şi extinse pentru a vă convinge evaluatorii şi cititorii de valoarea contribuţiei dvs.

De multe ori evaluatorii constată că autorii neglijează aspecte extrem de importante în redactarea lucrărilor lor. De exemplu, unele lucrări nu prezintă baze teoretice clare, sau nu oferă argumente suficiente pentru raţionamentele sau afirmaţiile făcute de autor. Pe scurt, nu este suficient să spuneţi numai ce aţi făcut, ci şi să explicaţi de ce aţi ales o anumită variantă de lucru; această abordare stimulează cercetarea şi îi poate ajuta pe colegii dvs. să devină conştienţi de posibile abordări alternative.

În fine, nu trebuie să uitaţi că atunci când colectaţi datele pentru analiză trebuie să folosiţi metodele potrivite, iar aplicarea acestora trebuie să fie corectă din punct de vedere metodologic. Lucrarea dvs. trebuie să ofere date clare, argumente bine susţinute teoretic şi metodologic, să explicaţi în ce mod au fost realizate analizele, de ce aţi ales o anume abordare, să citaţi studii şi lucrări relevante în domeniu, să descrieţi ideile importante la un nivel corespunzător de detaliu.

Originalitatea lucrării

Originalitatea este unul dintre criteriile foarte importante pentru acceptarea lucrării dvs.

Originalitatea unei lucrări este evaluată din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, lucrarea trebuie să ofere o contribuţie care depăşeşte cunoştinţele deja prezentate în literatura de specialitate. În al doilea rând, evaluatorii vor aprecia întotdeauna o abordare originală în proiectare sau cercetare, în special atunci când ea a contribuit semnificativ la succesul demersului dvs.

Pentru a demonstra originalitatea contribuţiei dvs., în primul rând trebuie să vă asiguraţi că aţi citat acele studii şi rezultate relevante pentru domeniului dvs. de interes. Dacă este posibil, explicaţi care sunt limitele contribuţiilor anterioare şi, mai ales, dacă şi în ce mod aţi reuşit să le depăşiţi.

De asemenea, este indicat să faceţi referire la acele publicaţii care au avut o influenţă majoră asupra propriei dvs. abordări. Absenţa referirilor la studiile anterioare relevante pentru domeniu reprezintă un motiv frecvent obţinerea de punctajele slabe la evaluarea lucrării. Trebuie să aveţi în vedere faptul că inclusiv evaluatorii vor aprecia lucrarea dvs. luând ca termen de referinţă contribuţiile anterioare relevante pentru subiectul tratat. Prin modul de selectare a referinţelor bibliografice pe care le includeţi în lucrare uşuraţi în mare măsură această sarcină a evaluatorului. De aceea, atunci când redactaţi lucrarea pentru conferinţă, vă recomandăm să acordaţi suficient timp şi atenţie acestui aspect.

În ceea ce priveşte modul de realizare al studiului dvs., evaluatorii vor aprecia noutatea şi eleganţa abordării metodologice, alegerea unui model de proiectare care contribuie la simplificarea muncii sau oferă un exemplu de bună practică pentru alţi cercetători. Nu uitaţi că evaluatorii apreciază atât un mod original de colectare sau prelucrare a datelor, cât şi o metodă de evaluare, sau un demers de proiectare care permite depăşirea punctelor slabe ale unei interfeţe.

Prezentare clară şi concisă

Descrierea contribuţiei dvs. implică nu doar redactarea corectă a textului, ci şi o structură care îi permite cititorului să urmărească cu uşurinţă explicaţiile dvs.

Informaţiile prezentate în text trebuie susţinute cu figuri, grafice, sau tabele, prezentate într-un mod clar şi uşor de înţeles. Atunci când utilizaţi culori în figurile incluse in text, trebuie să aveţi în vedere faptul că acestea să fie lizibile chiar dacă volumul conferinţei va fi tipărit în alb şi negru.

Pe scurt, încercaţi să scrieţi clar şi concis, să utilizaţi un limbaj academic, să organizaţi lucrarea astfel încât ideile să curgă logic, să oferiţi acel nivel de detaliu care permite înţelegerea ideilor prezentate, să utilizaţi judicios elementele grafice astfel încât să faciliteze receptarea ideilor prezentate în text.

În final, este necesar să subliniem două aspecte importante:

În primul rând, lucrările prezentate la RoCHI sunt evaluate în forma în care sunt trimise spre evaluare şi acceptarea lor nu poate fi condiţionată de modificări viitoare. Datorită programului foarte strict al procesului de evaluare, nu există posibilitatea unei a doua recenzări după ce, eventual, autorul a operat modificările necesare. Ca urmare, lucrarea înscrisă pentru evaluare trebuie să îndeplinească criteriile de calitate impuse de organizatorii RoCHI. Cu toate acestea, este foarte probabil că evaluatorii vor face sugestii şi recomandări de ameliorare a calităţii lucrării, autorii fiind încurajaţi să facă revizuiri ale textului înainte de prezentarea formei finale care va fi publicată în volumul conferinţei.

În al doilea rând, trebuie să rezistaţi tentaţiei de a descrie în lucrarea dvs. rezultate pe care credeţi că le veţi obţine în viitor sau anumite aspecte care urmează să fie finalizate după înregistrarea lucrării la conferinţă. Deşi aceste activităţi planificate pot fi interesante, ele nu constituie argumente suficiente pentru acceptarea lucrării dvs. Din contră, evaluatorii ar putea considera acest aspect ca o dovadă a faptului că înscrierea lucrării este prematură şi, în consecinţă, vă vor sfătui să prezentaţi lucrarea numai după ce studiul a fost finalizat.

Pe scurt

Scopul procesului de evaluare a lucrărilor înscrise la Conferinţa RoCHI este acela de a include în programul conferinţei lucrări de o foarte bună calitate, care să aducă o contribuţie semnificativă în domeniul interacţiunii om-calculator, oferind un beneficiu de cunoaştere cert pentru participanţi şi cititori. Scrierea unei astfel de lucrări înseamnă un efort susţinut, care este răsplătit în primul rând prin creşterea vizibilităţii dvs. profesionale şi a impactului direct pe care munca dvs. îl poate avea asupra dezvoltării interacţiunii om-calculator în România.

Sperăm că ideile prezentate în acest document se vor dovedi utile pentru redactarea lucrării dvs. Pentru orice alte întrebări şi probleme aşteptăm mesajele dvs. la office.rochi@cs.utcluj.ro.

________________________________________
Ana-Maria Marhan (2007). Recomandări pentru elaborarea şi redactarea lucrărilor prezentate la Conferinţa RoCHI. Adaptare după “Guide to A Successful HCI Archive Submission”, http://www.chi2007.org/submit/archivesubguide.php

Comments are closed.